IMAGINI VIRTUALE
Webjockeys in Romania
Despre revolutie, razboi si jocuri pe calculator
Reintoarcerea mesajelor nedorite
Prin ciberspatiul romanesc
Fond mecanizat, forma stereotipa
In cautarea identitatilor
IMAGINI VIRTUALE. Webjockeys in Romania
Lucia Simona DINESCU
Articol aparut in „Observator cultural”, Nr. 315, 6 aprilie 2006 - 12 aprilie 2006
Pe 23 martie s-au desfasurat opt performante web live la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti (curator Anne Roquigny, programator Stéphane Kyles, coordonator Cosmin Tapu). La aceste performante Wj’s au participat Vali Chincisan, Dorel Naste, Suzana Dan, alaturi de Lucille Calmel, Sylvie Astié, Jean-Baptiste Bayle, Olga Kisseleva si Mihaela Kavdanska. Continuind demersurile incepute de Dj-s si Vj-s, acesti artisti produc noi practici culturale si artistice, practici aflate la granita cu multimedialul.
Prin intermediul sistemului public de tip Wj, artistii de acest tip manipuleaza continutul web-ului, proiectiile multiecranate realizate cu ajutorul laptopurilor creind un spatiu virtual wireless.
Evenimente similare s-au desfasurat la Festivalul Dis-patch din 2005, din Belgrad, Serbia, pe data de 9 noiembrie 2005, cu performeri web precum: Sylvie Astié, Jean-Baptiste Bayle, Anne Roquigny si Lucille Calmel. Dar si la Centre Pompidou, in 17 noiembrie 2005, plasticiene ale web-ului fiind Agnès de Cayeux, Anne Laforet si KRN sau la Atelier Rencontres de l’Ecole Supérieure des arts décoratifs, cu experimente web „dada Wj-s“ realizate de Sylvie Astié, Jean-Baptiste Bayle si Lucille Calmel.
in primul rind, artistii webjockeys isi propun sa mixeze sursele web, adica diversele fluxuri ale retelei in timp real. Astfel de performante vor, evident, sa se desprinda de experientele solitare ale unui artist ori utilizator in fata unui calculator, de navigarea rizomatica (si totusi alienanta) in motoarele de cautare.
Adoptind tehnica suprapunerii de imagini sau de sunete, metodele reciclarii si ale reinterpretarii, acesti artisti reusesc sa transforme continutul retelei in formule personale de expresie, in forme de ambient virtual la care publicul poate participa. in citeva cuvinte, avem colaje si montaje, tehnici deopotriva avangardiste si (post)moderniste.
Artistii Wj-s defragmenteaza lumea colectiva virtuala, pentru a o recompune in moduri individuale, utilizind web-ul insusi ca pe un mediu al creatiei. Rezultatul este o suita de parcursuri subiective, intime, in meandrele fluctuante si capricioase ale retelei. Pe de alta parte, acestia combina fragmente de continut on-line, reusind sa obtina un mixaj cvasi-senzorial intr-un nou context si un nou format. Artistii hibrideaza si manevreaza o pluralitate de puncte de vedere, conturind spatii multimedia mobile, teritorii plutitoare ale retelei, adevarate nisipuri miscatoare care par a inghiti inclusiv participantii. Codurile Internetului par a fi demontate, maruntaiele informatiilor par a fi scoase la suprafata si relucrate. Activitatea din retea este ea insasi reprogramata in forme infinite si autoreferentiale. Fluxurile de informatie si de comunicare sint tratate in timp real, astfel incit se produce sincronizarea diferitelor surse web pe mai multe ecrane simultan, sincronie care vrajeste simturile.
Procesele de deconstructie si de rearanjare ale continuturilor retelei sint, de fapt, naratiuni alternative, personalizate, intr-un joc fara sfirsit cu posibilitatile web-ului. Variatii la teme date, lanturi ale slabiciunilor. Impresia este ca asisti la actiunile unei masinarii care, odata pornita, nu mai poate fi oprita. Meditind la inlantuirea de viteze, forme si culori ale mixajelor web, imi vin in minte acele pagini-capcana ale retelei unde esti intimpinat de formula „Felicitari, ai ajuns la Sfirsitul Internetului“, care anunta, pe un zid virtual cu litere rosii, ironicul mesaj „Dead End“ sau care afirma ca „Internetul nu poate fi afisat“ nu pentru ca site-ul pe care il cauti intimpina dificultati tehnice, ci pentru ca pur si simplu asisti la sfirsitul Internetului asa cum il stim noi.
top
IMAGINI VIRTUALE. Despre revolutie, razboi si jocuri pe calculator
Lucia Simona DINESCU
Articol aparut in „Observator cultural”, Nr. 316, 13 aprilie 2006 - 19 aprilie 2006
Alex Dragulescu a plecat la New York pentru studii in anii ’90. A studiat cinematografia si fotografia la Ithaca College si artele vizuale la Universitatea din San Diego, California. in prezent este directorul Laboratorului de Joc Experimental al Centrului de Cercetare in Computare si Arte la aceasta universitate, dar lucrarile sale includ si amintiri din România comunista. Artistul a expus si a performat atit in Arad si Bucuresti, cit si in Madrid, Venetia, Roma sau Petersburg.
Proiectul Gradini suspendate a fost lansat in 2003, cind Alex Dragulescu studia la departamentul de Arte Vizuale de la UCSD si a fost prezentat la Festivalul File, in 2004.
Plecind de la titlul uneia dintre cele sapte minuni ale lumii, cea din Babilonul antic, artistul creeaza o lucrare in suportul Internetului: un joc interactiv realizat in Flash, un forum de discutii si un simulator de ecosistem. Utilizatorii pot planta flori in ciberspatiu, ca semn al participarii afective la evenimentele invaziei Statelor Unite in Irak. Evident, actul simbolic al plantarii trimite la contextul revolutiei din 1989, cind românii au „plantat“ flori in armele soldatilor. Vizitatorii site-ului pot studia hartile National Geographic pentru a hotari locatiile plantelor si pot alege trei tipuri de flori, a caror evolutie e marcata de factori externi precum: clima, populatie, petrol, alte plante sau razboi. De asemenea, fiecarei plante i se poate atasa un mesaj-text, astfel incit evolutia gradinii si a mesajelor poate fi urmarita in timp real. Forum-ul de discutii este unul deschis si necenzurat, cu mesaje in mai multe limbi.
Lucrarea nu vorbeste numai despre interactiune, estetica si comunicare, ci este si un comentariu politic asupra revolutiei din România si a razboiului din Irak. in acelasi timp, discuta despre moarte ca fenomen distant, reflectat in imaginile mass-media care reduc explozia unei rachete teleghidate la o animatie nesingeroasa pe ecran. in joc insa, caderea unei bombe determina cresterea plantelor sadite in proximitatea virtuala! Aplicatia dezbate si violenta si posibilitatea actelor creative de a contrabalansa forta de distrugere a razboaielor. Dar se vorbeste si despre etica si responsabilitate (tema „grijii“), intrucit plantele care sint vizitate mai des de catre cei care le-au sadit cresc mai repede. Nu in ultimul rind, lucrarea poate fi un comentariu estetic la teoriile despre razboiul virtual formulate de Baudrillard si de Virilio.
Ce am facut vara trecuta face parte din proiectul Blogbot, un agent software care genereaza romane grafice experimentale sau benzi desenate bazate pe texte recoltate din blog-uri web. Programul Blogbot colecteaza mostre din my war, scris de un soldat american in Irak, si din celebrul blog din Bagdad. Rezultatul este un colaj dinamic de imagini si text pe baza algoritmului, o juxtapunere in timp real a imaginilor de pe cimpul de lupta, iar protagonistii sint extrasi din jocul Civilization 3. in acelasi tipic se incadreaza si Havoc (Dezastru), o serie de print-uri digitale generate algoritmic, plus animatie DVD. Lucrarea, prezentata si la Bienala Tinerilor Artisti din Bucuresti din 2004, amesteca soldati americani si entitati din civilizatii non-occidentale precum samurai, azteci sau razboinici zulu pe un cimp de lupta constituit de gridul izometric. Eroii, nemuritorii care tinjesc dupa avansare in grad, se confunda cu cadavrele, in timp ce extractele din log-uri de jocuri on-line pecetluiesc destinele tuturor. Jocul virtual al armatei Statelor Unite, Provocarea mileniului, este ilustrat prin confruntarea simbolica dintre americani (Forta Albastra) si Orientul Mijlociu (Forta Rosie). Deviza, ironica, este: „Nimeni nu scapa. Razboiul continua la nesfirsit. Conecteaza-te la server-ul nostru“. Fara comentarii!
top
IMAGINI VIRTUALE. Reintoarcerea mesajelor nedorite
Lucia Simona DINESCU
Articol aparut in „Observator cultural”, Nr. 317-318, 20 aprilie 2006 - 3 mai 2006
Mesajele spam sint considerate formele de poluare sau zgomotele comunicarii, iar proprietarii casutelor de mail sau navigatorii doresc inlaturarea acestor intrusi. La artisti insa, aceste mesaje devin materiale brute numai bune de remodelat si de impregnat cu intentie si finalitate estetice. Un exemplu este Pseudocod de Alex Dragulescu, o colectie de experimente artistice software, bazate pe algoritmi si o serie de modele computationale. Acestea din urma sint aplicate unor surse de date diverse, de la baze de date la mesaje spam, blog-uri si imagini din jocurile pe calculator.
Compilind texte din mesaje nedorite (spam) sau din jurnale on-line (blog), artistul scrie un program bazat pe secventele de litere sau pe alte modele pentru a crea imagini tridimensionale: flori, obiecte geometrice complexe, cladiri imposibile sau anemone de mare. Imaginile simulate sfideaza fotorealismul prin incercarea de cartografiere a datelor. Regimurile si regnurile se amesteca in mod halucinatoriu: spam-ul devine forma botanica sau arhitecturala, iar „resturile“ sociale, economice si politice ale comunicarii se incarca de valori estetice.
La baza acestor imagini se afla textul si ideologia, puterea de manipulare si de propaganda, publicitatea sau, dimpotriva, comunicarea cenzurata. Informatiile nesolicitate, cel mai adesea avind caracter comercial, dar si malitios (adapostind virusi), enerveaza la culme un navigator care nu doreste sa gaseasca in retea decit informatia sau comunicarea potrivite. Proiectul Respam al aceluiasi artist este o platforma de arta net pentru colectarea acestor „deseuri“ ale comunicarii: o „groapa de gunoi“ in care resturile sint reconditionate.
Mesajele junk sau reclamele on-line, discreditate sau respinse de internauti sint estetizate si propuse unui alt tip de comunicare, recuperatoare si transfiguratoare. in cadrul acestui proiect se remarca Inbox, lucrare realizata impreuna cu Tim Jaeger si performata la un festival de arta electronica din Finlanda. D-jay si web-jay, adica remixuri sonore si vizuale, se intilnesc in platforma web alcatuita din bazele de spam.
Codul calculatorului nu este decit una dintre formele de manifestare a puterii (sociale, politice, ideologice) si artistii stiu acest lucru. Ei demasca manevrele politicului si ale economicului prin noi forme sau filtre de arta. Codul, de la cel lingvistic la cel computational, ca forma de putere, este o falsificare premeditata a unui context originar: un fals cod, la Alex Dragulescu. Comunicarea inseamna disimulare, iar cine nu cunoaste codul ramine in afara comunicarii. De asemenea, codul regleaza si normalizeaza comunicarea si comportamentele on-line, fie ca e vorba de stabilirea unor reguli intr-un forum de discutie, fie de criptarea unor documente. in bine-cunoscuta schema a teoriei lingvistice a lui Roman Jakobson, codul este unul dintre elementele comunicarii verbale.
Functia corespunzatoare codului este cea metalinguala sau de comentariu, in ipostaza in care transmitatorul sau receptorul simt nevoia sa controleze daca folosesc acelasi cod. in comunicarea de tip spam, codul este pierdut intrucit posibilul receptor respinge mesajul si nu doreste a-l decodifica. Un simplu delete al unui mail sau o simpla blocare a pop-ups-urilor si o incercare de comunicare este spulberata in eterul digital.
Navigatorul sau proprietarul casutei de mail are puterea si dreptul de a primi un cod de comunicare si de a respinge un altul. Reconfigurind insa teritoriile de spam, artistul atribuie codului o alta semnificatie, una artistica. E un fel de revansa a nedoritului, care se intoarce in forme surprinzatoare. Din comunicare nedorita, spam-ul devine o conditie impartasita deopotriva de artist si de receptorul lucrarii de arta.
Iata pina unde poate ajunge puterea de reciclare a artistului!
top
IMAGINI VIRTUALE. Prin ciberspatiul romanesc
Lucia Simona DINESCU
Articol publicat in „Observator cultural”, Nr. 321, 18 mai 2006 - 26 mai 2006
Explorind arhiva offset 2005 (http:// offset.underconstruct.com), am gasit lucrarea unui artist care plonjeaza in virtualitatea ciberspatiului national, demascind virtutile si viciile romanilor. Este vorba de proiectul lui Mihai Gongu, New Young Romania. Artistul, copywriter la Graffiti BBDO, realizeaza o serie de bannere pentru web, cu o ironie si un sarcasm impresionante si cu o simplitate tehnica ignorind barocul de culori si de forme al retelei. Nu gasim aici o lucrare de arta in inteles pur estetic, ci una care transmite mesaje cu implicatii sociale si politice. Strategia de tip PR utilizata (fereastra pop-up) vrea sa atraga atentia navigatorilor din retea, dar este si un comentariu despre marketingul din Romania , despre societate in pragul intrarii in UE si despre „specificul“ national aflat in era tranzitiilor. Se construieste astfel un logo RO, un nou brand pentru tara „mioritica“. „Romanitatea“ proiectului, in contextul in care reteaua este inscrisa la bursa de valori a globalizarii si a transnationalului, nu poate fi decit binevenita.
In acelasi timp, strategia este si un auto-comentariu, artistul incheind lucrarea in spirit (fals) optimist, cu ironica profesiune de credinta: „Sintem incintati sa va informam ca lucrurile s-au schimbat“ si ca „Vechea Romanie“, cea indoctrinata de comunism, cedeaza locul unei „Romanii Noi“, mai bune. Desigur, o noua utopie ce foloseste acelasi vechi (comunist) limbaj de lemn in scopul parodierii si un tip de optimism axat pe o critica neingaduitoare si pe ironia cea mai usturatoare! Pina la urma, lucrarea se dovedeste a fi una despre umorul negru romanesc, realizata in chiar acest spirit al distopiei comice. Nu intimplator, singurul stilp al „specificului“ autohton pare a fi umorul negru sau, altfel spus, cinicul haz de necaz (devenit nu altceva decit un cliseu), care, intr-un barometru de cultura, ar tine ridicat nivelul de vizibilitate al natiunii.
Fiecare dintre cele sase bannere incepe sa se deruleze cu anuntul: „Daca ati fost vreodata in Romania sau cel putin ati auzit de ea, faceti click aici“. in urma click-ului, in primul banner ne apare un pop-up care ne anunta ca pentru inchiderea ferestrei trebuie inchisa o alta fereastra. Mai multe ferestre suprapuse, de acest fel, apar, pina cind prima fereastra revine pe ecran, in chip ciclic si parca fatal. Cel de-al doilea banner introduce un pop-up „Made in Romania“, ironizind calitatea bunurilor autohtone: cind vrei sa inchizi fereastra, butonul functioneaza doar la a cincea incercare. Daca primul banner se folosea de trucul formal al navigarii web pentru a critica nu altceva decit birocratia, cel de-al treilea introduce o fereastra administrativa care ne anunta ca acum poti inregistra o companie in doar trei zile, insa fereastra se incarca… la infinit. in urmatorul exemplu, apar pe scena ecranului niste protagonisti care fura fereastra bucata cu bucata si dispar. Tinta criticii o constituie practicile din cartierele bastinase, pentru ca mesajul ironic sa revina obsesiv: „Generatia care nu a fost alterata de comunism construieste acum o Romanie mai buna“.
Apoi sintem anuntati ca sistemul se va inchide in cinci secunde, iar numaratoarea inversa incepe sa-si faca datoria. in ciuda asteptarilor, nu se intimpla nimic dupa derularea cifrelor amenintatoare, insotite si de ticaitul unei bombe cu ceas, aluzia fiind la binecunoscutul fatalism romanesc, care ne-a bintuit istoria. Mesajul transmis este ca romanii sint mai optimisti acum in legatura cu viitorul, iar fatalismul tine de domeniul trecutului si al amintirii! in fine, in ultimul banner isi fac aparitia citiva cursori in forma de sageata, intr-un dans haotic. Concluzia: Romania a inceput sa invete lucrul in echipa, aluzie si la posibilitatea de colaborare in retea. De altfel, intreaga lucrare pare a fi o meta-lucrare: un comentariu despre tehnicile design-ului web, despre vulnerabilitatea si erorile retelei, despre limitele manageriale si constringerile sociale si artistice ale Internetului.
top
IMAGINI VIRTUALE. Fond mecanizat, forma stereotipa
Lucia Simona DINESCU
Articol publicat in „Observator cultural”, Nr. 322, 25 mai 2006 - 31 mai 2006,
Cu nasul prin arhiva Offset 2004, poti descoperi artisti tineri care denunta, in spatiul digital, problemele societatii si ale vremurilor in care traim. Unul dintre acestia este Vali Chincisan, designer web la www.2020.ro, www.underconstruct.com si www.galerianoua.ro, aflat, alaturi de Mihai Gontu, in prima generatie de tineri care a reprezentat România la Festivalul International de Advertising de la Cannes, sectiunea Cyber, in 2005. Artistul a fost prezent la Bienala Tinerilor Artisti din 2004, la prima editie desfasurata la Bucuresti, cu animatia Loialitate oarba.
puteri iconice ale societatii pe un fundal alb-negru: Religia si Capitalul, reprezentate prin simbolurile crucii si, respectiv, logo-ul McDonald. Mesajul este ca cele doua flash-uri „orbesc“ societatea cu dansul lor hipnotic in lume. Lucrarea se desfasoara ca un spectacol web cvasi-tragic. Doua creaturi, simulind cele doua ideologii, isi contorsioneaza siluetele in jurul unei surse instabile de lumina. Bizarul dans este unul anarhic al miinilor intr-un joc disperat cu aflarea sensului, dar si cu cautarea unei comunicari, a unei intilniri. Uneori creaturile par niste forme arhitecturale lascive, aproape senzoriale, alteori par niste reptile uriase, in functie de miscarea neobosita pe care o desfasoara. in jocul de lumini si umbre, dansul halucinatoriu al miinilor, ca element al corporalitatii tactile si creatoare, pare unul dramatic, deopotriva existential si ideologic. Simultan, lucrarea este un comentariu ironic si parodic la adresa „masinii sociale“, a masinariei lumii teoretizate atit de sugestiv de Deleuze & Guattari.
Biologicul, socialul, ideologicul si politicul par conectate la reteaua Puterii, la aparatul cvasiopresiv care conduce inelele lantului social in procesele inlantuirii de forte. in animatie, lupta pentru supravietuire si pentru dominare pare a fi printre cele mai feroce instincte in guvernarea unei societati.
Arbore urban este o alta lucrare creata din soft-ul calculatorului, prezentata, ca o versiune de tip demo, la Galeria Trafó din Budapesta (impotriva spatiului, curator: Alina Serban). Aceasta produce imaginea unei comunitati fara vise si fara idei, fara individualitate. Creaturile-personaje sint, de data aceasta, niste furnici metalice, automatizate in procesul cibernetizarii absurde. Universul este unul repetitiv si inchis, iar impresia este ca organicul unui oras sau al unui arbore a disparut complet in fata geometriei arhitecturale si a fenomenelor de mecanizare universala.
Acest univers seamana mult cu peisajul din Fara titlu, animatie expusa la „Shake Night“ in Bucuresti si la „Formate/Moving Patterns“ in Viena. intr-un copac, roiesc fara incetare pasari ciborgice intr-un vacarm monstruos de atmosfera distopica. Lumea de vietuitoare automatizate pare fara sens, in goana nebuna dupa supravietuire si miscare. Pasarile suprarealiste tin de interregn, de impletirea dintre tehnologic si organic, astfel ca rotite ale unor mecanisme ciudate converg cu vietatile. Universul este in agitatie crescinda, intr-o alunecare iremediabila spre entropie. La un moment dat, creaturile isi pierd substantialitatea, raminind niste simple siluete animate, care in final isi pierd pina si conturul, spre a se contopi intr-o increngatura aproape onirica de forme si miscari.
In fine, animatia Ecran de noapte a fost expusa la VPAR.net, curator Calin Man, si la „Romanian Young Guns“ de la sRt-sRt-sFt („Remembering-Repressing-Forgetting“), curator Stefan Tiron. Ea prezinta niste omuleti care se joaca cu luna, testind in mod empiric corpul celest. in crepuscul, omul incearca sa descopere necunoscutul si misterul, insa rezultatul este o tatonare in gol, un mers orbecaind in intuneric. Plina de simboluri, de la cele cosmologice la cele umane, lucrarea chestioneaza superficialitatea cunoasterii si pretentiile de geometrizare stiintifica a universului. Fond mecanizat, forma stereotipa, comunicare imposibila, agitatie in gol. La atit pare a se fi redus lumea in viziunea unui artist al mileniului trei, pentru care arta inseamna critica existentiala si ideologica.
top
IMAGINI VIRTUALE. In cautarea identitatilor
Lucia Simona DINESCU
Articol publicat in „Observator cultural”, Nr. 323, 1 iunie 2006 - 7 iunie 2006
Dorel Naste este unul dintre artistii plecati in cautarea identitatilor posibile. in arhiva offset 2004 se poate accesa lucrarea sa denumita nu altfel decit Identitati necunoscute, aplicatie prezentata la „Shake Night“, Kalinderu Media Club, Bucuresti. Conceptul cu care lucreaza artistul este identitatea postmoderna multipla pe care si-o poate asuma un individ. intr-o prima inregistrare video vedem o imagine scindata in doua cadre: o fotografie de buletin a artistului care isi schimba chipul in mod cameleonic, de la frizura la ochelari, si intruziunea camerei in corpul visceral, dincolo de limitele epidermei.
Metamorfoza identitatii este, de fapt, descoperirea identitatilor plurale care coexista intr-o personalitate. intr-un al doilea filmulet, cartea de identitate a artistului devine protagonist, cu fotografia care-si schimba look-ul, in timp ce datele din CI ramin nemodificate. Aluziile sociale nu sint nici ele de neglijat. Pentru ca identitatea artistului este prinsa in jocul de aparente al societatii, intr-o lume a propagandei si a manipularii vizuale prin consum, campanie electorala si reclama. in acest miraj superfluu al mastilor, identitatile ramin in stadiul nestiutului.
Nu mai putin lipsite de interes ramin filmuletele din Vise colorate. Una dintre intrebarile la care sintem invitati sa meditam este de data aceasta urmatoarea: „Cum este sa nu te gindesti la nimic? Sa nu ai vise?“. Un raspuns posibil este dat de cele doua imagini (acompaniate de un sunet pe masura, halucinatoriu si insinuant). Prima simuleaza o lume a luminii, o lume hipnotica, alba, prinsa intr-un ochi, sau o sfera care pulseaza, se dilata si se contracta. Cea de-a doua propune, pe un fundal negru, miscarea aceleiasi sfere in care sint cuprinse culori discrete si forme efemere, identitati fluctuante si la fel de fantasmagorice. Un univers al anamorfozelor, asadar. Dar si o perspectiva onirica, la limita suprarealismului.
Diverse realitati subiective sint explorate si in Povesti zilnice, lucrare video a lui Dorel Naste prezentata la Festivalul international de arta video in locuri publice „Outvideo“, care are loc la Ekaterinburg, Rusia. Aflam aici doua figuri umane, intr-un vagon de metrou, un el si o ea, pe scaune, privindu-ne pe noi, cititorii. Ea are o sacosa in mina, „El zice: Mai bine am fi luat masina. Ea nu zice nimic.“
Acesta este mesajul scris care se deruleaza pe ecran, minima poveste desfasurata ca o urma de conversatie intrata in banalitate. Imaginea este mixata acum nu cu sunetul, ci cu textul, cu literele care se perinda pe ecran precum figurile insele. Cotidianul pare a fi cel care striveste identitatea indivizilor, pina ce aceasta isi pierde conturul: in geamul vagonului se reflecta figurile umane de pe partea cealalta a scaunelor. Absurdul se insinueaza treptat in banal. „Povestile“ cotidianului continua cu imaginea unei tinere care sta cu spatele la privitori si asteapta metroul, uitindu-se la un panou publicitar de pe perete. Cind vine metroul, apare si mesajul textual: „Probabil ea ar fi luat trenul. Dar in filmul meu, nu“. Iar o ultima naratiune a vietii de zi cu zi este o derulare rapida a unor figuri umane intr-un vagon, in spiritul velocitatii care, la limita, produce disparitia siluetelor… la dorinta capricioasa a artistului.
Comentariile textuale inserate ca intr-un montaj de scriptic si iconic sterg granita dintre viata si arta, dintre traire si reprezentare. Filmuletele lui Dorel Naste sint o abordare la persoana intii a conditiei artistului implicat in cotidian, fara ca metafizica sa oculteze existenta banala. Artistul banalului creeaza o lume care nu mai este paralela realitatii, dimpotriva, ca la onirici, este consubstantiala acesteia. Vocea autoreflexiva este, in cele din urma, subiectiv-ironica in ceea ce priveste identitatea, cotidianul si societatea. Identitatile, visele si povestile lui Dorel Naste nu sint incongruente, ci intra intr-o buna corespondenta unele cu altele si cu realitatea
top
Lucia Simona DINESCU